Au împuşcat 40 de mistreţi
2 participanți
Pagina 1 din 1
Au împuşcat 40 de mistreţi
Câţiva vânători spanioli au plătit, de curând, aproape 25.000 de euro Ocolului Silvic din Suceava pentru a împuşca 40 de mistreţi. Aceasta e cea mai mare partidă de vânătoare din zonă, din ultimii zece ani.
Şapte vânători din Spania, însoţiţi de doi români, s-au adunat în pădurile de la Marginea, Breaza, Broşteni, Moldoviţa şi Pojorâta, judeţul Suceava.
Animalele ucise în Suceava valorează 25.000 de euro
În câteva zile de vânătoare, spaniolii au împuşcat 40 de exemplare de mistreţi, pentru care au plătit aproape 25.000 de euro. În plus, unul dintre participanţi a vrut să aibă ca trofeu şi un urs, aşa că a mai rămas câteva zile la pândă. În final, acesta a doborât un animal care provocase mai multe pagube în gospodăriile din Broşteni şi din zona Dornelor.
Urs de 17.000 de euro omorât în Neamţ
Pasionaţii de vânătoare au cotizat, anul acesta, la bugetul Direcţiei Silvice Neamţ cu suma de aproximativ 85.000 de euro, pentru câteva animale împuşcate. Dintre acestea, cel mai scump trofeu a fost un urs răpus de un turist neamţ. Angajaţii Ocolului Silvic Neamţ au spus că ursul, în valoare de 17.000 de euro, a fost cel mai mare animal vânat în ultimii 20 de ani.

Re: Au împuşcat 40 de mistreţi
Si mie. Oricat de rau ne-ar parea de animalele crescute de om pentru hrana, asta e si mai rau. Impusca animalele salbatice care se chinuie singure sa supravietuiasca. Pacat!
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum